duminică, 11 mai 2014

Stiluri si Diferente in Invatare

Profesorii ştiu în prezent că modul în care învaţă elevii variază foarte mult. Elevii au fiecare puncte forte şi altele mai slabe, care pot fi dezvoltate şi îmbunătăţite printr-o instruire eficientă. Învăţarea bazată pe proiecte care integrează tehnologia reprezintă o modalitate foarte bună de a utiliza punctele forte ale elevilor pentru a-i ajuta să gândească mai bine şi să înveţe autonom.
Folosirea tehnologiei în proiecte le oferă de asemenea elevilor oportunităţi de a alege cum să înveţe, permiţându-le să valorifice punctele forte ale propriilor stiluri de învăţare. Folosirea soft-urilor şi a componentelor hard pentru crearea filmelor, prezentărilor, publicaţiilor şi a compoziţiilor muzicale îi poate ajuta pe elevi să înveţe conţinuturile şi să-şi dezvolte capacităţile de gândire în moduri care ţin cont de aptitudinile şi interesele lor.

          Stilurile vizual, auditiv şi chinestezic



Cea mai simplă şi mai răspândită modalitate de a identifica diferite stiluri de învăţare se bazează pe simţuri. Denumit în mod curent modelul VAK (visual, auditory, kinesthetic learning styles), acest cadru descrie stilurile celor care învaţă ca vizual, auditiv sau chinestezic. Cei cu un stil de învăţare vizual procesează cel mai eficient informaţii în formă vizuală; cei cu stil de învăţare auditiv înţeleg cel mai bine ascultând şi cei cu un stil chinestezic/tactil învaţă mai bine prin atingere şi mişcare. Un studiu efectuat de Specific Diagnostic Studies a arătat că 29% din toţi elevii din şcolile de învăţământ primar şi secundar au un stil de învăţare vizual, 34% au un stil auditiv şi 37% au un stil chinestezic/tactil 
(Miller, 2001).
            Despre stilurile de învăţare vizual, auditiv şi chinestezic
Vizual
imagini, filme, grafice, diagrame, tabele, modele
Auditiv
lectură, înregistrări audio, povestire, muzică, verbalizare, întrebări
Chinestezic
interpretare, joc de roluri, modelare în lut

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu